Politica SUA, Joe Biden și istoria europeană

După ce Joe Biden a preluat funcția de președinte al Statelor Unite și la peste o jumătate de deceniu de la vizita sa la Parlamentul European, am întrebat echipa Casei Istoriei Europene în ce măsură ambele evenimente au contribuit la istoria europeană...

Cum sunt explorate, în expoziția permanentă a Casei Istoriei Europene, legăturile transatlantice profunde descrise de viitorul președinte în discursul său în fața PE din 2010?

În discursul său istoric de la Parlamentul European, în 2010, Joseph R. Biden, pe atunci vicepreședinte, a început cu un citat din poemul „Easter 1916” al poetului irlandez W.B. Yeats, laureat al Premiului Nobel: „totul se schimbă, se schimbă dramatic, și devine de o teribilă frumusețe”; aceste cuvinte au fost scrise după revolta pentru independență din Dublin din acel an și descriu cum un moment istoric hotărâtor pentru o întreagă epocă poate schimba irevocabil și - aparent - fulgerător peisajul politic.

În 2010, când a avut loc acest discurs, lumea se resimțea încă după șocul Marii Recesiuni și trecuseră mai puțin de zece ani de la atacurile din 11 septembrie, iar Joe Biden a văzut relațiile dintre SUA și Europa ca aflându-se într-un astfel de moment al schimbării. Este interesant astfel că, în discursul său, vicepreședintele de atunci a vorbit mult despre istorie și despre rezonanța istorică, descriind modul în care moștenirea comună și sistemul comun de valori au modelat relația dintre Europa și Statele Unite ale Americii în acele momente de tranziție și tulburări. Biden și-a încheiat alocuțiunea cu o declarație plină de convingere, primită călduros de public, spunând că Europa are nevoie de angajarea internațională a Statelor Unite în aceeași măsură în care SUA au nevoie de o Europă puternică și unită.

La Casa Istoriei Europene, explorăm multe dintre interacțiunile istorice majore dintre SUA și Europa prin obiecte, imagini și multimedia. Unul dintre primele exemple din expoziția permanentă este impactul pe care Revoluția Americană din 1776, influențată de scriitori și gânditori europeni, l-a avut la rândul ei asupra revoluțiilor europene, în special asupra Revoluției franceze din 1789. O altă ilustrare este migrația masivă a europenilor către America de Nord în secolul al XIX-lea, care a avut un efect de durată pe ambele maluri ale Atlanticului - moștenire menționată de Biden în discursul său din 2010. În ceea ce privește secolul XX, expoziția explorează principalele moduri în care intervenția americană a influențat Europa sfâșiată de război. Este prezentată intrarea SUA în Primul Război Mondial în 1917 și conturarea ordinii internaționale post-conflict prin Tratatele de la Paris. Expoziția tratează, de asemenea, intervenția decisivă a SUA în cel de-al Doilea Război Mondial și rolul său în reconstrucția Europei și în procesul ulterior de integrare europeană.

Cu toate acestea, după cum au demonstrat evenimentele din 2020, în special în SUA, modul în care înțelegem trecutul se schimbă rapid în fața episoadelor problematice din istoria noastră comună, care au fost până acum trecute cu vederea. Istoria nu e niciodată încheiată. De exemplu, comerțul transatlantic cu sclavi din secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea constituie un punct de interacțiune traumatizant și rușinos între Europa, Africa și Statele Unite ale Americii în devenire. Este însă o chestiune care trebuie abordată de muzee și de istorici.

La Casa Istoriei Europene, rolul fundamental pe care l-a jucat sclavia ca parte a istoriei europene, precum și relevanța sa actuală sunt prezentate în secțiunea de deschidere a expoziției permanente, care se ocupă de preceptele moștenirii europene. Prin urmare, în toate aspectele sale, bune și rele, relația dinamică dintre Statele Unite ale Americii și Europa este o parte esențială a istoriei europene. Fără îndoială, în evoluția și schimbările sale, această relație va fi întotdeauna prezentă și în Casa Istoriei Europene.

Președintele ales, Joe Biden, a vizitat Parlamentul European în februarie 2015, când era vicepreședinte al Statelor Unite. Se întâmplă frecvent ca personalități politice de nivel înalt să viziteze instituțiile Uniunii Europene? De ce vin și care sunt principalele aspecte ale cooperării pe care se axează?

Relațiile dintre SUA și Europa datează, din motive istorice evidente, dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Însă după încheierea conflictului, relațiile transatlantice s-au aprofundat într-un cadru care cuprindea diplomația, cultura, economia, sectorul militar, social, legislativ și multe alte domenii. După crearea Comunităților Europene și apoi, treptat, odată cu rolul tot mai important al UE în aceste domenii în raport cu politica SUA și cu politica mondială, instituțiile UE au început să aibă un rol central ca interlocutor al SUA.

Din 1995, au avut loc 29 de summituri UE-SUA, unde ambele părți au dezbătut, au discutat și au convenit asupra a numeroase chestiuni (tarife, legislația privind protecția vieții private, reciprocitatea vizelor, tratate internaționale precum acordul nuclear cu Iranul etc.). Datorită acestor relații strânse, vizitele unor personalități politice la nivel înalt din SUA sunt foarte frecvente, cum ar fi cea a vicepreședintelui Biden în 2015, a vicepreședintelui Pence în 2017, alături de multe altele, cum ar fi cele ale secretarilor de stat sau ale delegațiilor Senatului și Congresului SUA.

În cadrul conferințelor publice ale Casei Istoriei Europene, profesorul Timothy Snyder a fost invitat recent să țină un discurs pe tema „Ce ne învață catastrofele trecute despre posibilitățile viitorului”. Ce ne pot spune legăturile și relațiile cu istoricii americani contemporani și cu activitatea lor despre istoria comună a SUA și a Europei? Ce perspective noi ne pot aduce?

Abordarea profesorului Snyder este interesantă pentru că, în conferința sa online de la Casa Istoriei Europene și cu alte ocazii, cum ar fi discursul pe care l-a ținut cu ocazia Zilei Europei 2019 de la Viena, el descrie rolul istoricului american care examinează istoria europeană ca fiind asemănător celui al unui observator „extern”. Ca atare, perspectiva pe care el și alți universitari americani o aduc dezbaterii este cea a unei critici obiective și constructive a viziunilor europene asupra înțelegerii și amintirii trecutului. Mesajul lui Snyder către Europa este clar, fiind laudativ, dar totodată prudent. „Sunteți mai mult decât miturile voastre”, a declarat el în 2019.

Valori precum deschiderea, democrația și angajamentul internațional ca mijloc de soluționare a diferendelor fac din Europa un bastion al speranței pentru lume, însă, în opinia lui Snyder, această speranță nu poate fi realizată decât prin privilegierea obiectivelor comune și a istoriei comune și nu prin susținerea miturilor istorice, confortabile dar adesea divergente. Acesta este un punct de vedere împărtășit de colegul de la Yale al lui Synder, profesorul Jay Winter, care a susținut și el în persoană o conferință la Casa Istoriei Europene, înainte de începerea pandemiei de COVID-19, în noiembrie 2019. Ambii istorici americani, printre mulți alții, oferă perspective unice asupra trecutului Europei, care au influențat puternic activitatea Casei Istoriei Europene, atât la crearea sa, cât și după ce a început să funcționeze. Cum ambele conferințe au avut loc spre sfârșitul mandatului fostului președinte american, ar fi interesant de văzut cum vor fi abordate în anii următori viitoarele schimbări politice de către istoricii americani și europeni. Una dintre puținele laturi pozitive ale crizei provocate de pandemia de Covid-19 a fost trecerea la evenimente online, ceea ce ne permite nu numai să invităm personalități internaționale mult mai numeroase și diverse, ci și să avem un public internațional, din SUA și din multe alte țări.

Cum colaborează Casa Istoriei Europene cu muzeele din SUA pentru a evidenția legăturile istorice dintre Statele Unite și Europa?

Într-un anume sens, Casa Istoriei Europene nu ar exista fără o conexiune transatlantică. Clădirea în care se află acum muzeul, casa noastră, a făcut inițial parte dintr-o rețea de clinici dentare publice existentă în întreaga Europă, fondată de filantropistul american și fotograful pionier George Eastman. La începutul activității noastre de cercetare a istoriei clădirii și de explorare a modului în care am putea-o include în expoziția permanentă, am lucrat împreună cu Muzeul George Eastman din nordului statului New York.

Un alt partener american important pentru Casa Istoriei Europene a fost Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington DC, Statele Unite. Nu numai că am beneficiat de vizite și consultări cu profesioniști cu experiență ai muzeului, dar expoziția permanentă a prezentat și numeroase fotografii și obiecte din colecția muzeului, de la deschiderea Casei în 2017. Colegii noștri de la Parlamentarium au avut, de asemenea, onoarea de a găzdui o expoziție temporară de la acest muzeu; Statul imposturii: puterea propagandei naziste, care s-a desfășurat la începutul anului 2018.

Nu toate speranțele noastre de cooperare au fost realizate însă. De exemplu, am dorit foarte mult să colaborăm cu Muzeul Național al Emigrației de pe Insula Ellis din portul New York pentru expoziția noastră permanentă, dar spațiile lor de depozitare au fost grav deteriorate și au devenit inaccesibile în urma inundațiilor provocate de uraganul Sandy din 2012, făcând astfel imposibile împrumuturile internaționale. Este un muzeu care cu siguranță trebuie avut în vedere pentru proiectele viitoare, deoarece este un lieu de mémoire prin excelență al punctelor de contact dintre Europa și America de Nord.

Expozițiile noastre temporare explorează și influența americană în Europa. De exemplu, în expoziția „Tinerii rebeli: Ce înseamnă să crești în Europa, din 1945 până astăzi”, care s-a desfășurat în cursul anului 2019/20, am arătat cât de importantă era cultura americană, în special cultura tineretului, în viețile tinerilor europeni după cel de-al Doilea Război Mondial și modul în care aceasta a devenit o cultură de referință, simbolizând idealurile libertății personale care transcend disensiunile politice de pe continent. Însuși titlul expoziției, „Tinerii rebeli”, provine dintr-un raport al C.I.A pentru președintele Lyndon Johnson privind valul de proteste ale tinerilor la nivel internațional, care au zguduit lumea în 1968.

De asemenea, în expoziția permanentă au fost prezentați mai mulți președinți ai SUA, în special pentru rolul lor în conturarea noii ordini internaționale după tulburări și răsturnări istorice importante: Woodrow Wilson după Primul Război Mondial, Franklin Delano Roosevelt după cel de-al Doilea Război Mondial și George H.W. Bush după căderea Zidului Berlinului și prăbușirea comunismului. Richard Nixon, pe atunci vicepreședinte, este și el prezent în celebra „kitchen debate” din 1959, o controversă dură cu premierul URSS, Nikita Hrușciov, la Moscova, în care apăra valorile capitalismului american în fața camerelor și a unui public internațional!

Având în vedere amploarea provocărilor globale de la sfârșitul anului 2020, printre care schimbările climatice, amplificarea divizărilor politice și a extremelor, precum și efectele pandemiei mondiale, se pare că relațiile dintre Europa și Statele Unite se află din nou la un punct de răscruce, la fel cu cel pe care Joe Biden îl evoca în 2010. Prin urmare, în următorii 20 de ani, muzeele vor explora și explica cu siguranță acțiunile și deciziile președinților actuali și viitori ai SUA, în expozițiilor lor permanente și temporare. Sperăm că, pentru noi toți, istoria le va aprecia.