Back to top
„Mâna ca mască” - Anna Vasof (n. 1985), Viena, Austria, martie 2020, Ceramică și elastice
© Casa Istoriei Europene, Bruxelles, Belgia

Pandemia

Pandemia de COVID-19 a scos la iveală vulnerabilitățile omenirii și a pus la încercare solidaritatea europeană.

La începutul pandemiei, țările europene au reacționat fără a se coordona între ele, închizând frontierele, restrângând libera circulație și limitând libertățile civile. Criticii se tem că libertățile fundamentale pot fi restricționate pe termen lung.

Dar, pe fondul acestei adversități, s-a ridicat și un val de solidaritate între oamenii obișnuiți. În același timp, statele membre și instituțiile UE au discutat și s-au pus de acord asupra unui program de redresare fără precedent, menit să sprijine societățile și economiile cele mai afectate de pandemie.