CERTITUDINI SPULBERATE

Criza energetică a afectat în mod direct viața de zi cu zi a oamenilor, forțând majoritatea guvernelor din Europa de Vest să ia măsuri. Au fost organizate campanii de combatere a risipei și au fost aplicate interdicții pentru circulația autovehiculelor în zilele de duminică pentru a face economii de combustibil. Criza a evidențiat în mod dureros gradul ridicat în care economiile occidentale erau dependente de importurile de energie.

Coeziunea socială era periclitată de recesiune, din cauza creșterii șomajului, excluziunii și izolării. În 1978, s-au luat măsuri coordonate atunci când mai multe sindicate au organizat primul marș european împotriva șomajului, care a dat un semnal despre caracterul european al luptelor sindicale și despre conștientizarea intereselor transnaționale.

„Ultimul vagon de cărbune” arată declinul industriei grele tradiționale din Europa capitalistă. Această industrie, care fusese odinioară motorul boomului economic postbelic al Europei, a fost treptat înlocuită până în anii 1970 de industrii din țări mai ieftine și mai competitive pe plan internațional, cum ar fi Taiwanul, Coreea de Sud sau Brazilia. Țările europene și-au îndreptat atenția către energia nucleară pentru a-și reduce dependența de importurile de petrol.

În anii 1970, femeile au denunțat din ce în ce mai mult inegalitățile permanente dintre sexe. Deși majoritatea acestora aveau drept de vot, ele se confruntau în continuare cu discriminarea și libertăți restricționate în viața publică și privată. Feminismul a apărut ca o forță activă prin care se spera să se pună capăt dominației patriarhale și să se creeze societăți cu adevărat egalitare.

În 1974, regimul dictatorial din Portugalia a fost înlăturat printr-o lovitură militară. Ofițerii militari dornici să introducă reforme militare și economice și să înceapă decolonizarea au fost sprijiniți în cele din urmă de populația portugheză. Cunoscute sub numele de „Revoluția Garoafelor” din cauza florilor puse în armele soldaților, evenimentele, în mare parte pașnice, au condus țara pe drumul spre democrație.

Au apărut noi mișcări sociale, europenii occidentali ieșind în stradă să protesteze cu pancarte care susțineau egalitatea în drepturi pentru femei și persoanele LGBT, aduceau în discuție probleme de mediu și purtau campanii de pace. Aceste voci puneau sub semnul întrebării capacitatea democrațiilor parlamentare de a răspunde nevoilor lor și modul în care puteau face acest lucru.

Conducătorul comunist al României, Nicolae Ceaușescu, descria perioada în care s-a aflat la putere drept „epoca de aur”. Cultul personalității, pe care el și oficialii săi l-au creat în jurul lui, a fost poate cel mai neobișnuit dintre toate regimurile comuniste. Sub Ceaușescu, poporul român a suferit una dintre cele mai grave forme de privare și represiune din țările blocului estic.

În anii 1980, opoziția din Polonia împotriva guvernării comuniste a devenit tot mai puternică, inspirată de revoltele muncitorești care începuseră în anii 1950. Muncitorii greviști de la șantierul naval din Gdańsk au format un sindicat liber numit Solidarność, cerând condiții de viață mai bune și reforme politice.

În numai câteva luni, popoarele din Europa Centrală și de Est au dat lovitura de grație regimurilor comuniste care le-au controlat timp de decenii. Acestea s-au prăbușit unul după altul, ca un șir de piese de domino, iar Cortina de Fier, simbolul unui continent divizat, a căzut.

Aceasta este semnătura lui Aldo Moro, prim-ministrul Italiei și președintele Consiliului Comunității Europene, la finalul Declarației de la Helsinki. Pentru prima dată, conferința a oferit Comunității Europene șansa de a adopta o poziție comună în calitate de actor diplomatic major pe scena mondială.

Pașaportul european, introdus în 1985, subliniază noile posibilități oferite de libertatea de circulație și constituie un simbol al eforturilor concrete depuse de Comunitatea Europeană în vederea promovării unui sentiment de cetățenie europeană.

1979 - o ocazie istorică pentru consolidarea democrației în Europa, datorită primelor alegeri directe pentru Parlamentul European de către cetățenii statelor membre. Această adunare importantă nu mai avea să fie aleasă de parlamentele naționale, ci devenise primul organism internațional ales prin vot universal direct.

Declarațiile de independență ale Sloveniei și Croației au condus la un conflict armat care s-a extins ulterior în Bosnia și Herțegovina, unde au avut loc confruntări între grupurile etnice. Genocidul și epurarea etnică se numără printre atrocitățile care au caracterizat acest război, încheiat în 1995, în urma Acordului de pace de la Dayton. Președintele Serbiei, Milošević, și liderii militari au recurs din nou la epurarea etnică în Kosovo.

La 3 octombrie 1990, a avut loc reunificarea Germaniei. Reunificarea a fost încurajată de exodul permanent al persoanelor din est spre vest ca urmare a căderii zidului Berlinului și de rezultatele alegerilor din Germania de Est din acel an, care au demonstrat faptul că cetățenii doreau reunificarea. Tratatul de reunificare a fost convenit împreună cu națiunile care ocupaseră Germania în perioada postbelică: SUA, Uniunea Sovietică, Franța și Marea Britanie.

Au existat numeroși politicieni, grupuri ale societății civile și societăți care de ani de zile solicitau crearea unei monede comune. Încă din 1969, liderii europeni luaseră în calcul o uniune economică și monetară; în anii 1960 și 1970, au avut loc manifestații publice în favoarea unei astfel de inițiative.

De-a lungul celei de a doua jumătăți a secolului al XX-lea, Europa s-a transformat dintr-un continent al emigrației într-un continent al imigrației. Întrucât imigrația legală era restricționată, începând cu anii 1980, s-a intensificat imigrația ilegală. Obiecte ajunse înapoi pe coasta tunisiană, un simbol al tragediilor trăite.

Pachetele succesive de asistență economică, responsabilitatea contribuabililor și măsurile de austeritate controversate luate la nivel național au testat loialitatea cetățenilor față de proiectul UE. Euroscepticismul și sentimentele antieuropene s-au intensificat, la fel și tendințele naționaliste și de extremă dreapta, care s-au concretizat în arderea steagului UE în mai multe țări, printre care Grecia, Ungaria și Spania.

Numărul de state membre a crescut de mai bine de două ori după încheierea Războiului Rece. Suedia, Finlanda și Austria au aderat în 1995, iar în 2004 le-au urmat alte zece țări. România și Bulgaria li s-au alăturat în 2007, iar Croația în 2013.

Ce este europenizarea? Este procesul de acceptare și punere în aplicare a unor legi comune de către toate statele membre ale Uniunii Europene, care încurajează convergența intereselor lor și similarități din ce în ce mai pronunțate. Aceste legi, cunoscute sub denumirea de acquis comunitar, au fost elaborate de-a lungul mai multor decenii, iar statele care aderă la UE trebuie să le integreze în sistemele juridice naționale.

După 1989, cetățenii nu au mai acceptat viziunea comunistă a istoriei, care promova Uniunea Sovietică și Armata Roșie ca forțe eliberatoare ale Europei Centrale și de Est de nazism. Pentru mulți dintre ei, intervenția sovietică era doar o altă formă de ocupație. Statuile și panourile stradale comuniste au devenit subiect de dezbatere publică, au fost înlăturate sau chiar distruse.

Această monedă euro îl reprezintă pe Franc Rozman, comunist sloven care a luptat cu curaj împotriva ocupației naziste a țării sale. Steaua roșie pe care o poartă pe piept – simbol al comunismului – apare lângă stelele UE.

Declasificarea fostelor dosare și arhive secrete în fostele țări comuniste a fost esențială pentru a permite cetățenilor să se împace cu trecutul comunist. A ieșit la iveală adevărata măsură a spionajului și represiunii exercitate de state asupra propriilor cetățeni.